Întărirea mecanismelor de formulare, implementare şi evaluare a politicilor publice reprezintă un punct esențial la nivelul economiei sociale. Evaluarea reprezintă un instrument indispensabil pentru autorităţile publice. În măsura în care actorii economiei primesc semnale clare şi imediate din partea pieţei, ei pot adapta oferta lor de bunuri şi servicii la cerinţele acesteia. Totodată, evaluarea constituie „oglinda” necesară care să permită organizaţiei publice să-şi modifice în mod periodic acţiunea sa pentru a răspunde mai bine nevoilor interesului general.

Politica publică are rolul de a promova valorile general acceptate social (libertate, egalitate, bunăstare), iar responsabilitatea statului este aceea de a elabora şi implementa acele politici publice care să potenţeze şi să impună aceste valori în societate.

De multe ori, problema unei politici publice este legată de natura bunurilor şi de caracteristicile acestora. Deoarece oferta, respectiv cererea pentru aceste bunuri se întâlnesc pe o piaţă liberă, care nu funcţionează perfect, o primă funcţie a politicii publice este tocmai aceea de a corecta imperfecţiunile acestei pieţe libere. Acţiunea publică trebuie deci să intervină pentru a atenua disfuncționalitățile şi a reduce inechităţile până în punctul în care acestea pot fi suportate de către cetățeni.

În al doilea rând, politica publică are rolul de a promova valorile general acceptate social (libertate, egalitate, bunăstare), iar responsabilitatea statului este aceea de a elabora şi implementa acele politici publice care să potenţeze şi să impună aceste valori în societate. Problema centrală a economiei rezultă din două simple constatări: resursele productive sunt rare şi nevoile omului sunt continue şi nelimitate. Formele de implementare a politicii sociale sunt diferite. Una dintre principalele forme este furnizarea de servicii sociale. Obiectul de a beneficia de servicii sociale poate fi ca grupuri sociale separate (de obicei – având anumite probleme sociale), în privința cărora se administrează administrația socială, și întreaga populație în ansamblu.

Pentru a-şi maximiza bunăstarea, orice comunitate trebuie să încerce să exploateze la maximum resursele productive de care dispune la un moment dat, altfel să le utilizeze în mod optim şi eficient. Eficiența economică impune adaptarea optimă a ofertei la cererea de bunuri şi servicii, dar și producerea în condiţii optime a bunurilor și serviciilor cu ajutorul resurselor disponibile. Transformarea eficace a resurselor productive în bunuri şi servicii de consum final depinde atât de nivelul intelectual şi practic al colectivităţii, cât şi de eficacitatea organizării sale.

Managerii care se ocupă de implementarea politicilor privind economia socială trebuie inevitabil să găsească soluţii care depăşesc graniţele unei singure organizaţii şi, în multe cazuri, se extind dincolo de sectorul public, încorporând sectorul privat şi organizaţiile nonguvernamentale. Implementarea politicii aduce împreună grupuri şi organizaţii diverse, care trebuie să atingă anumite obiective. În această multitudine de actori, nu există doar o singură entitate care să fie responsabilă de succesul implementării politicii în sensul tradiţional. Autoritatea şi responsabilitatea sunt combinate într-o anumită măsură, astfel încât managementul ierarhic al structurilor şi procedurilor să funcţioneze efectiv

Un specialist în domeniul politicilor publice trebuie să aibă capacitatea de a propune soluţii viabile la probleme reale din societate, urmărind în egală măsură ca aceste soluţii să fie puse în aplicare şi măsurând impactul (efectele) pe care măsura/măsurile propuse îl au la nivelul societăţii/segmentului social, economic etc. asupra căruia acţionează.

Conform Legii economiei sociale nr. 219/2015, economia socială se bazează pe următoarele principii: 

  • prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
  • solidaritate si responsabilitate colectiva;
  • convergența dintre interesele membrilor asociați si interesul general și/sau interesele unei colectivități;
  • control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
  • caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  • personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independență față de autoritatile publice;
  • alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivități sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Obiectivele economiei sociale: 

  • consolidarea coeziunii economice si sociale;
  • ocuparea fortei de munca;
  • dezvoltarea serviciilor sociale.

Îndeplinirea obiectivelor se realizează, în principal, prin următoarele activități de interes general: 

  • producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;
  • promovarea, cu prioritate, a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
  • dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Surse:
Manual de politici publice – Carmen Panait
Legea economiei sociale nr. 219/2015