Politicile de reducere a șomajului și de creștere a gradului de ocupare reprezintă un domeniu distinct în cadrul politicilor sociale, obiectivul lor fiind menținerea și creșterea gradului de ocupare, prin acțiuni directe sau indirecte, menite să asigure locuri de muncă pentru tinerii care intră pe piața muncii, pentru șomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariați.

Tipurile de politici publice de reducere a șomajului

Problematica protecției sociale a șomerilor și a ocupării forței de muncă este abordată, în general, prin două tipuri de politici sociale: politici pasive, constituind suportul financiar al șomerilor și care presupun plata în numerar pe o anumită perioadă a unor indemnizații bănești, și politici active, al căror obiectiv este sprijinirea șomerilor în găsirea unui loc de muncă.

Politicile pasive se referă la indemnizaţia de şomaj (care, în opinia unor economişti, nu face decât să scadă presiunea financiară care apasă asupra şomerului, fără a avea însă un efect pozitiv asupra volumului global al şomajului) şi la reducerea numărului populaţiei active (prin pensionări, creşterea perioadei de formare a tinerilor).

Politicile active presupun o intervenţie clară pe piaţa muncii, influenţând real nivelul global al ocupării, prin: – subvenţii, în scopul reducerii costului salarial al firmelor şi al promovării creării de noi locuri de muncă; – strategii de formare profesională . Întrucât aproape toate ţările industrializate sunt confruntate cu rate ale şomajului considerate mult prea ridicate, autorităţile din aceste ţări adoptă diferite măsuri, în vederea combaterii acestei situaţii nedorite.

Paleta programelor active destinate pieţelor muncii include patru categorii generale: mobilizarea ofertei de muncă, dezvoltarea aptitudinilor legate de ocuparea forţei de muncă, promovarea spiritului de căutare activă şi crearea directă de locuri de muncă. Prima categorie, mobilizarea ofertei de muncă, cuprinde programe care urmăresc îmbunătăţirea şanselor de angajare a persoanelor care ridică probleme dificile de plasare şi care, în absenţa unor asemenea măsuri, ar rămâne, probabil, inactive. În această categorie se includ pregătirea profesională a şomerilor adulţi şi a persoanelor ameninţate de pierderea locului de muncă, măsuri speciale pentru tinerii şomeri şi reabilitatea celor incapabili de muncă. O altă strategie vizează acordare de subvenţii pentru susţinerea ocupării curente a forţei de muncă în sectorul privat şi pentru sprijinirea persoanelor care se lansează în afaceri pe cont propriu.

Problemele care afectează politicile sociale și șomerii

Există câteva probleme care afectează politicile sociale şi şomerii. Dincolo de incertitudinea care prevalează în privinţa diferitelor măsuri şi a succesului acestora, sau de problema finanţării programelor destinate combaterii şomajului, o altă problemă vizează definiţia precisă a forţei de muncă. Ea exclude părţi ale societăţii care ar fi interesate în munca renumerată şi nu furnizează o măsură ideală pentru evaluarea întregului potenţial de muncă. Unele persoane excluse sunt angajate în alte forme de activităţi productive, cum ar fi educaţia sau munca voluntară, altele nu doresc să se alăture forţei de muncă, în actualele condiţii, iar altele ar fi dispuse, dar sunt incapabile, de exemplu, din motive de sănătate sau din cauza obligaţiilor de întreţinere a familiei.

Cu toate acestea, în Legea asistenței sociale regăsim mai multe avantaje atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele defavorizate. Iată câteva exemple concludente:

  • Angajatorii care încadrează în muncă persoane cărora li se acordă beneficii de asistenţă socială pot beneficia, în condiţiile legii, de facilităţi fiscale sau de altă natură;
  • Persoanele juridice de drept public sau privat, în calitate de angajatori, au obligaţia de a crea toate condiţiile necesare dobândirii şi menţinerii unui loc de muncă, precum şi pentru promovarea profesională a persoanei cu dizabilităţi;
  • Angajarea persoanei cu dizabilităţi se realizează pe piaţa liberă a muncii, la domiciliu şi în forme protejate, respectiv loc de muncă protejat şi unităţi protejate, reglementate prin legislaţia specială;
  • Angajatorii persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de facilităţi fiscale, precum şi de alte drepturi acordate în condiţiile legii.

Surse:
”Legea asistenței sociale”
”Politici de reducere a șomajului și de creștere a gradului de ocupare în România”