Egalitatea de șanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.

Legislația României garantează drepturile egale ale cetățenilor de a participa la viața economică și socială, fără discriminare, de a se pregăti și forma într-o anumită profesie, de a se angaja, promova și participa la distribuirea beneficiilor, de a se bucura de protecție socială în anumite situații. Cu toate acestea, discriminarea persistă în mai multe domenii!

Tipuri de discriminări în România

I. Discriminarea după gen

Contextul românesc arată că în domeniul muncii există o segregare pe sexe a ocupațiilor, observându-se că cele în care predomină femeile sunt, în general, mai prost plătite. Bărbații joacă un rol esențial în asigurarea progreselor către egalitatea de gen, inclusiv prin repartizarea egală a responsabilităților de îngrijire a persoanelor aflate în întreținere, aceasta fiind una dintre condițiile preliminare pentru participarea egală a femeilor pe piața forței de muncă. Crearea unor cadre instituționale și, dacă este cazul, legislative care să le garanteze atât femeilor, cât și bărbaților o veritabilă libertate personală de alegere în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu viața de familie și viața privată oferă avantaje ambelor sexe și reprezintă o modalitate de a avansa realizarea practică a egalității de facto între femei și bărbați.

România, Finlanda și Croația, statele membre care asigură consecutiv președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în perioada ianuarie 2019 – iunie 2020, au semnat, în luna martie 2019, Declarația Trio comună privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, document care stabilește obiectivele, măsurile și acțiunile comune specifice acestui domeniu.

Documentul propune elaborarea unei Strategii europene pentru egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați după 2019, care să continue Angajamentul Strategic al UE pentru Egalitatea de Șanse, cu scopul de a consolida eforturile, atât la nivelul factorilor de decizie, la cel mai înalt nivel, cât și la nivelul implementării politicilor publice și a activităților specifice.

Strategia este necesară atât pentru asigurarea responsabilizării și a coordonării pe termen lung, dar și pentru aplicarea efectivă a măsurilor și monitorizarea rezultatelor politicilor publice privind egalitatea de gen în UE. Trio-ul Președinției a stabilit mai multe obiective comune, printre care promovarea participării femeilor pe piața forței de muncă, inclusiv prin facilitarea reinserției lor profesionale, consolidarea eforturilor pentru crearea unui mediu favorabil antreprenoriatului femeilor, îmbunătățirea calității vieții tuturor celor aflate în situații vulnerabile.

II. Discriminarea după orientarea sexuală

Din punct de vedere juridic, situația din România poate fi considerată stabilă, însă discriminarea lesienelor, homosexualilor, bisexualilor și a persoanelor trans-gender este o realitate prezentă în domenii precum serviciile publice, relațiile de muncă, comportamentul și practicile angajaților din unele instituții, reflectarea în mass-media, chiar și în relațiile de familie. De asemenea, există prejudecăți și stereotipuri privind persoanele trans-gender din România, acestea fiind considerate anormale de majoritatea românilor.

  • Discriminarea după orientarea sexuală are la bază următoarele fenomene:
  • Intoleranța față de persoanele cu altă orientare sexuală decât cea convențională;
  • Dificultățile întâmpinate în auto-acceptarea identității sexuale, ce au ca efect lipsa vizibilității  personale și sociale a persoanelor trans-gender;
  • Excluziunea socială a persoanelor cu altă orientare sexuală, în special a persoanelor trans-gender;
  • Violența împotriva membrilor comunității trans-gender din România și atitudinea intolerantă față de aceștia;
  • Prezența în mass-media a stereotipurilor și prejudecăților referitoare la comunitatea trans-gender din România.

III. Discriminarea după vârstă

În România este discriminată populația vârstnică, principalele probleme datorându-se:

  • Dificultăților de perecepere de către societate a persoanelor vârstnice ca reprezentând o importantă resursă culturală și profesională;
  • Slabei conștientizări de către societate a importanței îmbătrânirii active ca element de bază în asigurarea egalității de șanse pe parcursul întregii vieți;
  • Accesul redus al femeilor de peste 55 de ani pe piața muncii;

IV. Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Accesul la educație, asistență medicală, încadrarea în muncă, transportul public, condițiile de locuit și de mișcare în mediul fizic reprezintă domenii deloc sau insuficient rezolvate de autoritățile publice locale. Principalele probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități sunt:

  • Accesul scăzut la servicii sociale specializate;
  • Accesul scăzut pe piația muncii;
  • Accesul scăzut la orice formă de educație, din cauza inexistenței unui sistem de educație timpurie pentru copilul cu handicap, a mentalităților învechite ale profesorilor, precum și a lipsei accesibilizărilor mediului fizic și informațional  în sistemul de învățământ;
  • Accesul persoanelor cu handicap locomotor în mijloace de transport în comun.

V. Discriminarea după etnie

Conform recensământului din anul 2011, populația minoritară reprezintă un procent de circa 11% din totalul de 20,1 milioane de locuitori. Cea mai importantă minoritate din România este cea maghiară –  1,23 milioane de locuitori (circa 58,9% din totalul minorităților), fiind urmată de minoritatea romă – 0,62 milioane (29,8% din minoritari). În total, există 20 de minorități naționale în România, iar discriminarea lor are următoarele cauze:

  • Discrepanțele notabile între capacitatea de organizare și acțiune a organizațiilor minorităților naționale;
  • Slaba reprezentare a femeilor și a tinerilor aparținând minorităților naționale în viața publică;
  • Persistența unor stereotipuri negative referitoare la unele minorități naționale în opinia publică și în mass-media;
  • Insuficienta promovare a identităților multiple și a diversității etnoculturale, lingvistice și religioase, ca fundamente ale coeziunii în societatea actuală;
  • Existența unui sistem patriarhal și a unor norme comunitare care nu permit femeilor rome dezvoltarea unei cariere profesionale;
  • Formele multiple de discriminare cu care femeile rome se confrontă în accesul la bunuri și servicii, precum și la furnizarea serviciilor.

Atât respectarea drepturilor omului, cât și respectarea egalității de șanse reprezintă valori fundamentale ale Uniunii Europene, astfel cum se prevede în Tratatul privind Uniunea Europeană,care prevede că, în toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între femei și bărbați, precum și să combată orice discriminare din diferite motive. Prin urmare, sunt necesare un angajament politic formal și inițiative de politici active pentru a accelera progresele și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor. Egalitatea de șanse este o condiție preliminară pentru creșterea economică, pentru prosperitate și competitivitate și, prin urmare, pentru sustenabilitatea și bunăstarea societăților noastre.
Surse: Site-ul oficial al Consiliului European
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest