Drepturile fundamentale cetățenești reprezintă acele drepturi ale cetățenilor care sunt esențiale pentru existența fizică, pentru dezvoltarea materială și intelectuală a acestora, precum și pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetățenilor esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin Constituție și legi.

Conform Constituției, România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989.

Dintre drepturile şi libertãţile pe care le consacrã Constituţia României, se poate discuta de drepturile civile şi drepturile economice şi sociale. În ceea ce priveşte, drepturile civile şi politice, sunt enunţate: dreptul la viaţã şi la integritatea fizicã şi la integritatea psihicã, libertatea individualã, dreptul la apãrare, libera circulaţie, dreptul la viaţã intimã, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul la invãţãturã, dreptul la vot, dreptul de a fi ales, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, interzicerea muncii forţate, dreptul la petiţionare, dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, la recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. În categoria drepturilor economice şi sociale, regãsim: dreptul la muncã şi protecţie socialã, dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, dreptul la grevã, protecţia proprietãţii private, dreptul la moştenire, dreptul la protecţie socialã, protecţia copiilor şi tinerilor, protecţia persoanelor cu dizabilități.

Printre mijloacele de apãrare, garantare şi asigurare a respectãrii drepturilor omului, enumerãm controlul constituţionalitãţii, prin intermediul Curţii Constituţionale (Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, modificatã prin Legea nr.429/2003, de revizuire a constituţiei), prin intermediul instituţiei conteciosului administrativ, reglementatã de Legea nr.554/2004 a conteciosului administrativ, prin intermediul autoritãţii judecãtoreşti şi nu în ultimul rând prin intermediul instituţiei Avocatul Poporului, reglementatã prin Legea nr. 35/1997, republicatã. Constituţia României revizuitã prin Legea nr.429/2003, consacrã în Titlul II-,,Drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale“ la capitolul I, art.16, principiul egalitãţii în drepturi. Astfel, vorbind despre egalitatea în drepturi, este prin ea înseşi o egalitate de şanse pe care Constituţia o acordã tuturor cetãţenilor, fiind si sensul alin.1 al art.16 din Constituţie, care garanteazã egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.

România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor Unite, a semnat „Declarația Universală a Drepturilor Omului” și este parte la cele două pacte adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” și „Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”.

Printre drepturile garantate de ”Declarația Universală a Drepturilor Omului” regăsim:

  • drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;
  • drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;
  • drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;
  • drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil;
  • drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

De asemenea, România este din 1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale” și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Tot în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”. Includerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii în Tratatul de la Lisabona presupune faptul că instituțiile Uniunii și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci când pun în aplicare dreptul UE, să respecte aceste drepturi privind demnitatea, libertățile, egalitatea, solidaritatea, cetățenia și justiția:

  • capitolul I: demnitatea (demnitate umană, dreptul la viață, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate);
  • capitolul II: libertățile (dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare);
  • capitolul III: egalitatea (egalitatea în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă și lingvistică, egalitatea între bărbați și femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap);
  • capitolul IV: solidaritatea (dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere și de acțiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă, viața de familie și viața profesională, securitatea socială și asistența socială, protecția sănătății, accesul la serviciile de interes economic general, protecția mediului, protecția consumatorilor);
  • capitolul V: drepturile cetățenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatică și consulară);
  • capitolul VI: justiția (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune);

Majoritatea cetățenilor nu au cunoștințe elementare în legătură cu drepturile civile

În urma unui studiu realizat de IRES la solicitarea organizației APADOR CH, în anul 2015, cu privire la respectarea drepturilor omului în România, a rezultat un aspect îngijorător: majoritatea cetățenilor nu au cunoștințe elementare în legătură cu drepturile civile, iar persoanelor care sunt, totuși, conștiente că li se încalcă unele drepturi le lipsesc informațiile și/sau resursele pentru a acționa.

Studiul a relevat că românii își cunosc în mică măsură drepturile și instituțiile care ar trebui să le apere. 72% dintre persoanele care au participat la studiu au recunoscut că nu sunt bine informate în privința drepturilor pe care le au, în timp ce numărul celor care consideră că li se încalcă drepturile civile ajunge la 80%. Tot atâția au declarant că au auzit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă foarte puțini pot enumera câteva drepturi prevăzute în această convenție. De asemenea, respondenții au menționat drepturi care nu există în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum ar fi dreptul la muncă sau dreptul la sănătate, ceea ce confirmă deficitul de cunoaștere pe tema drepturilor omului.

În ciuda faptului că discriminarea este percepută ca un fenomen puternic în România (36% dintre respondenți au declarat că s-au simțit discriminați), nu există o recunoaștere clară a procedurii de reacție în caz de discriminare, numai 1 din 3 români fiind familiarizat cu procedura. La nivel perceptiv, același studiu relevă că cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare sexuală decât heterosexuală (67%), infectate cu HIV (66%), de etnie romă (65%), cu handicap (63%) și femeile (50%).

 

Surse:

Constituția României;
Wikipedia;
Universitatea
”1 decembrie 1918” din Alba Iulia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s